Cand te-am reintalnit erai pierdut si te ascundeai in balonul tau de sapun surd. Vorbele mele iti pareau tipete de pescarus si ma priveai fara sa ma vezi prin sticla sparta lipita cu timp a invelitorii tale oarbe. Te conturai in cuvinte strambe si erai cladit in valuri care se spargeau nestiutoare, in lut moale, in delirul tau prozaic. Iti astamparai setea cu ploi sensibile de flori de cires, cu regrete care plang la periferii, singuratice, in amanunte nesincere si ilustrate albe. Iti mai aduci aminte vremurile de dinaintea erei secretelor? Era placut, era mai mult verde si te placeai descult, nu-ti era rusine. Ce frangeri de maini straine, ce spaime, ce ridicol ? Masca te strange asa infasurat in nisip si nu vezi cum ti se scutura secunda. Iti curge epileptic spre un amurg evanescent si mov de liliac. Te-ai lepadat de culpa si ti-ai facut cuib in neverosimil. Uite ce atenti sunt norii, ei vad atatea departari. As vrea sa-mi povestesti si tu dar ai incremenit de-atata frica, de-atatea balante, de-atatea ecuatii. Mie, sa imi gasesti refugiu acolo unde nu imbatranesc ciresii .Ce viu erai, acum esti trist si-ncrancenat. Nu-i nimic, voi imprumuta niste scoici adanci sa te aud mai bine, poate azi sau poate nu te vei descifra niciodata. Ce frumos era mai demult. Ce mult as vrea sa ma lasi sa te iubesc.
Un comentariu:
Cum vara se aproprie, dar inca n-am ajuns la mare, m-ai facut sa ascult altfel de "tipete de pescarus", cu o alta inseamnatate.
"Era placut, era mai mult verde si te placeai descult, nu-ti era rusine. Ce frangeri de maini straine, ce spaime, ce ridicol ?"
Superb! Asta pentru ca imi aminteste asa mult de copilarie, cand umblam cu talpile goale, fara sa-mi pese ca ma tai in cioburi sau ca pot calca pe pietre, cuie... Libertatea cred ca mereu isi va schimba sensul, ridicolul de asemenea.
Trimiteți un comentariu