Despre..(fetitei mele)

Despre nori si despre zane,
Care tes a lumii valuri
Despre zei si minotauri,
Pasari Phoenix si centauri
Despre El-zorab si mauri
Despre gand si despre fapte
Cum visam in zi si noapte
Despre azi si despre ploaie
Ce-a fost ieri si despre soare
Despre foc si Prometeu,
Aventuri si Odiseu
Despre vant si Alizeu
Despre cantec, despre arte,
Trubaduri, artisti si carte
Despre albastru si culoare
Gand, speranta si candoare
Despre flori si despre mare,
Oceanide si corabii
Despre multi eroi si sabii
Si curaj, virtuti si glorii
Despre alegoria vietii
Si blandetea diminetii
Despre alti copii si vremuri
Si fetita cu chibrituri si Cossette,
Gavroche si ganduri
De copil batut de vanturi
Despre munti, comori si aur,
Al naturii scump tezaur
Despre dragoste de codru
Si paduri de farmec pline
Cum alene raul mandru
Povesteste despre iele
Despre moti, tarani si stele
Despre viu si despre soarta
Cum isi canta si asteapta
Zburatorul, plang in soapta
Si craiese si cadane si printese
Despre tari indepartate
Si inaltimi infumurate
Si deserturi cu himere
Despre noi si vechi mistere
Despre cer si despre stele
Si ce sta ascuns in ele.
Despre a fi si despre bine
Despre vreme care vine
Despre dragoste, iubire
Despre toate astea, tie,
Mama iti va povesti.
Si tu sa asculti cuminte
De lume nu-ti fie teama
Mama e mereu cu tine
Te vegheza si te-invata
Despre tot si despre viata
Despre tot ce te astepta.
Cate zile imi sunt date
Imi sunt date pentru tine.

Exercitii de exorcizare sau in cautarea serenitatii

    Ce liniste ar fi daca nu ne-am mai imbuiba cu judecati sterile alimentate de prezumtii amare, condimentate cu dialoguri sterpe dar fierbinti ca nisipurile desertaciunii si aidoma unor cruciati luptand in numele adevarului NOSTRU si numai al nostru, n-am mai arde pe rug presupusi blasfemiatori ai propriei noastre realitati relative. Ce liniste ar fi daca nu ne-am mai auzi zgomotul armurii cu care ne inarmam zilnic intru anticiparea onor razboaie futile si ne-am aduce aminte sa imbracam macar uneori vestmintele bunei-credinte. Ce liniste ar fi daca tacerea stridenta si asurzitoare a nevorbirii sau boala ignorantei,  s-ar vindeca timpuriu cu leacurile gandirii fertile. Ce liniste ar fi daca nu ne-am mai catara furibunzi pe piedestaluri imaginate, construite pe spinari amorfe si cantitati de adjective intotdeauna de proportii cosmice, cu putoarea sufocanta a vanitatii (orice minunat parfum in cantitati gargantuesti miroase a ridicol) amagindu-ne naivi ca proiectarea suficienta a inchipuirilor despre noi insine va duce la materializarea lor in existenta concreta.  (mai demult nu ni se parea banala frumusetea simplitatii). Ce liniste ar fi daca gura ni s-ar umple de fructele putrede ale denigrarii si n-am mai putea vorbi pana ne-am satura de ocara sa putem invata sa apreciem gustul nepretuit al iertarii, ambrozia uitarii. Ce liniste ar fi daca ne-am spala ochii cu ce este si NU cu ce-am vrea noi sa fie, daca n-am mai sucomba la fiecare lucru minunat pe care il intalnim si care NU suntem noi , sa-i imprumutam din minunatie si NU sa incercam sa-l distrugem ca sa nu ne fie eclipsata nevolnica noastra existenta. Ce liniste ar fi daca nu ne-am mai ascunde dupa perdele sarcastice si ultra-evidente in incercarea stupida de a masca propriile noastre neajunsuri, care de altfel ar ajunge sa inconjoare continente. Ce liniste ar fi daca ...
Sa ma mai gandesc ...

Somnul mecanic

Visam ca dorm
si ma trezeam in vis
sa-ti povestesc
cum nopti petrec dormind
un somn mecanic si abrupt,
steril si-apasator,
nu zbor, nu cant, nu plang
ci stau sa astept un vis
natang, absurd, copilaresc, orice  
ce m-ar hrani si-as fi un om mai viu,
obscura amorteala
Si-am atipit in ceas de zi
asa de oboseala,
sa ma gasesc altundeva,
sa ma aduc de unde-am fost
si nu mai sunt in ceas de seara.
Si-atunci cand m-am vazut visand
m-am amagit cu o himera, ca-s fi
dar nu-s deloc aici
si-s parca-n alta vara
Ma adormeam cu un ecou
al multor timpuri scurse,
de-ambrozie e somnul tau
copil frumos si dulce
ori visul meu e-acum naucitor
si-a vant uscat aduce.
Sa fur din noaptea ta as vrea
si doar pentru o clipa
sa pot sa dorm visand,
sa ma trezesc in soare
si-n luna sa mai atipesc,
sa ma trezesc in mare.

Ruxandra

   Ochii ei albastri de ocean se joaca de-a curcubeul cu soarele de dimineata, zambetul ei se sparge in mii de culori, in petalele galbene a sute de papadii si in oglinda verde a sferelor de roua, in perdelele albe si sensibile de nori care-i spun povesti cand e plictisita, in ochii caprui ai mamei topiti de dorul ei cand ea viseaza galaxii. Ea e o fiinta mica plamadita din praf de stele si seara, luna ii dezmiarda cu mangaieri de vant parul mofturos impletit cu raze de soare. Ea e un vis al marii si marea isi mai scrie un destin in ochii turcoaz inventati de valurile ei. Ochii ei sclipesc cu inocenta a doua stele indepartate, nu stiu sa minta planetele, nu se incapataneaza sa aiba mereu dreptate ca placile tectonice si nici nu se eschiveaza in tornade cand trebuie sa-si ceara iertare. Doua buze de catifea roz cu gust de vanilie vorbesc in cuvinte de basm si-o strungareata rade neincetat si molipsitor a veselie.  Manutele ei mici si curioase descifreaza pentru prima data anotimpurile si piciorusele de hobbit acum invata s-o duca spre minunate departari. Numele ei sta scris cu litere de lumina in cartea lumii. Ruxandra. Ruxandra mamei. Ruxandra mea.

Tipete de pescarus

  Cand te-am reintalnit erai pierdut si te ascundeai in balonul tau de sapun surd. Vorbele mele iti pareau tipete de pescarus si ma priveai fara sa ma vezi prin sticla sparta lipita cu timp a invelitorii tale oarbe. Te conturai in cuvinte strambe si erai cladit in valuri care se spargeau nestiutoare, in lut moale,  in delirul tau prozaic. Iti astamparai setea cu ploi sensibile de flori de cires, cu regrete care plang la periferii, singuratice, in amanunte nesincere si ilustrate albe. Iti mai aduci aminte vremurile de dinaintea erei secretelor? Era placut, era mai mult verde si te placeai descult, nu-ti era rusine. Ce frangeri de maini straine, ce spaime, ce ridicol ? Masca te strange asa infasurat in nisip si nu vezi cum ti se scutura secunda. Iti curge epileptic spre un amurg evanescent si mov de liliac. Te-ai  lepadat de culpa si ti-ai facut cuib in neverosimil. Uite ce atenti sunt norii, ei vad atatea departari. As vrea sa-mi povestesti si tu dar ai incremenit de-atata frica, de-atatea balante, de-atatea ecuatii. Mie, sa imi gasesti refugiu acolo unde nu imbatranesc ciresii .Ce viu erai, acum esti trist si-ncrancenat.  Nu-i nimic, voi imprumuta niste scoici adanci sa te aud mai bine, poate azi sau poate nu te vei descifra niciodata. Ce frumos era mai demult. Ce mult as vrea sa ma lasi sa te iubesc.