Socoteli naive cu plus si minus

    Iti povesteam adesea despre socotelile mele naive asa, in virtutea conversatiei calculate. N-am inteles niciodata cum e cu adunarile astea. Cateodata oricat le-as rasfoi tot nu-mi da cu plus. De exemplu mie imi plac albinele. Albinele mici. Sunt moi si se lipesc repede daca le momesti cu niste dulcegarii cu miros de copilaresc. Odata ca nicaieri am daruit cu plus unui om singur si trist, caruia i se contura un minus in creier, una din albinele mele. Lui nu-i placusera niciodata albinele dar asta care o aveam eu i-a picat cu plus. I-am daruit compania ei. Eu aveam oricum multe albine si alte ganganii de preocupat. Asa ca mi-a dat cu plus. Egal doi acum si erau fericiti. Si in aorta mea plus cu plus. Anii trec unul plus unul dar daca scadem anii din tinerete ne da cu minus. Ar fi fost plus daca n-am fi asa uituci. Acum un minus imi tot bate la usa, tot insista sa mi se lipeasca de frunte ca o medalie nemeritata, de la omul caruia ii daruisem una din albinele mele...cica eu nu stiu ce-i aia albina si ca de fapt mie nici nu-mi plac albinele. De fapt nimanui de planeta nu-i plac albinele si suntem cu totii minusii albinelor. Si iarba a inceput sa creasca in eter la trei centimetri deasupra pamantului, din ceruri a inceput sa ninga cu capsuni multicolori iar toti restul (restul de la scadere , adica rezultatul, toti minus el) suntem niste „hateri„ cu minus de profesie. Eu m-am luat cu plusul meu de mana si dusa-am fost. M-am mai scocotit putin si daca adun ceva cu nimic inseamna ca e tot cu plus. Minusul cat si nimicul au ramas la el in buzunarul inimii lui scorojite. Am nevoie urgent de armata lui Freud. Cred ca n-ar ajunge un batalion intreg cu plus sa inteleaga absconsul minusului.