marți, 16 februarie 2010

Scrisoare catre fiica mea

Te-am chemat de nenumarate ori dar niciodata nu am crezut cu adevarat ca vei veni. Eram prietena cu Sisif si ne intovaraseam la caratul greutatilor, parea ca Atlas isi luase concediu si pusese pe umerii mei povara lumii, ma obisnuisem atat de mult incat nici nu mi se mai parea nici greu nici urat sa fac ce faceam, ajunsesem sa cred ca-mi place viata aceea. Toate s-au schimbat cand am stiut ca vei veni. Acum nu mai conta nimic, doar tu si eu in acel organic dans cosmic. Doar noi, eram impreuna, si-am impartit in doua galaxia. Si-ti povesteam mereu despre ziua in care ne vom intalni si despre cele care-i vor urma, iti cantam iubirea mea in gand si m-auzeai. Primul tau tipat a facut sa infloreasca mii de trandafiri. Cand te-ai nascut un quasar indepartat a scuipat ultima pulbere de foc. Asa a conspirat universul pentru ca tu sa existi..

Un comentariu:

ildi spunea...

Imi plac cuvintele tale, care ma rapesc intr-o alta lume, unde uiti de timp, spatiu, si ajung direct la suflet.